Simon-Gabriel Bonnot, născut în toamna lui 1999, scrie, de mai mulți ani, poezie. Primul său volum, Courir dans la chair des murs (L’Harmattan, 2016), a fost publicat în ajunul zilei în care împlinea 17 ani; au urmat alte patru cărți de poezie. Poetul a obținut, în 2022, Premiul pentru Literatură al Academiei Naționale din Metz, care i-a fost decernat pentru propria operă și, în particular, pentru volumul La nuit abolie (L’Harmattan, 2020). Este, de asemenea, autor al unor texte pentru tineri și al unor piese de teatru. Nu în ultimul rând, sensibilitatea sa artistică se manifestă în pictură și în grafica digitală, precum și în domeniul fotografiei.

Hai, acesta nu e decât un vis,

o imagine pierdută într-un puț de lumină.

Închide-ți chipul în calea mea.

Trag după mine râuri grele;

bășica setei mi se învârte pe buze.

Îmi pun o piatră pe mantie,

îmi las cămașa să se topească cu chiciura.

Chiar și așa, nu sunt gol. Fantoma mea

își împarte giulgiul și mă acoperă cu o jumătate.

**

În fundul șurii e un bou

Ai cărui ochi caută lumina.

Pupilele sale sunt de culoarea neliniștii,

Zgârie cu copita fânul tăcerii.

Furcile trudesc afară

Să readune lumea – unde se amestecă

Țăranii cu plugul.

Corp de carne și corp de lemn,

Aceeași trudă pentru a trage carul

Dinspre pământ spre ziua care se ridică.

**

Iată seara. Vine

Cu trenul — borcanele de neliniște

Sunt aranjate pe raft.

Trei ori trei — ? E scris

Cu cretă roșie pe o tabliță

În colțul unei mese îndepărtate.

Acest mister îmi cheamă mâna

O gâdilă și o face să tremure.

Trei ori trei: nu există

Răspuns. E ceea ce face focul

Culoarea ochilor sau

Înălțimea plopilor.

**

Sunt prizonier pe cuvânt

În colivia mea de cer.

Soarele se rotește și îmi învârte

Capul: spiralele zilei

Îmi suflă pe față.

Furie era numele meu

Înainte de a-mi crește

Aripi împletite din scris.

Acum sunt anonim

Orb la gesturile mele

Surd la cânturile mele.

Ce scriu, ia

vântul și amestecă cu copacii.

Există ceva din cântul meu

În fructele care deschid vara.

**

Cercul mării

se ridică cu viteză

în spațiul gol.

Catargele lovesc cerul.

Un uriaș împinge cu brațul

stupul vântului care se apropie.

Traducere de Marius Popa