viziunea a existat în toate cerurile

silent hill personal

timișoara

sora-de-caritate

a complexului

pruncii la grădiniță

bovinele la abator.

pe strada-n care storc macii de suflet

se soarbe mămăligă-cu-carne

se cântă de ziua ta mămico

uscat până la os.

educatoarea înghite

&-mi blestemă talentul

de bocitoare-avansată

atunci când dumnezeu

și-a șters mucii

în lume

te-a făcut pe tine

fără respect sau intonație

de ziua mamei.

plec privirea

și nu-i mai spun

că macii și cântecul mă fac să am viziuni de război & moarte prematură

unde alți copii nu-și mai văd mamele acasă.

pruncii se roagă

somnului de prânz

precum îngerul

pe lespedea bunicii

eu deschid cântecul

&-nghit

&-nghit

mansarda unde-am învățat plânsul mecanic

și tremurul în fața pudrei de gogoașă

&-nghit

&-nghit purgatorii mici și mari

și casa veche

unde nu mă mai întorc

până la cină

o să ne mâncăm albușul ochilor

în farfurii de palme.

silent hill personal

timișoara

sora-de-caritate

a complexului

bovinele la grădiniță

20 de ani de abator.

atunci când n-o să mai fie loc în rai, câinii se vor plimba pe pământ

pun cățelușii din pocketville

înapoi pe raft

borăsc de la praf

&-mi aranjez venele

în orbite

cel în rochie de măicuță

se roagă pentru mine

cu amărăciune-și roade buzele –

tata bea o dată, mama cumpără doi cățeluși

tata urlă o dată, mama colindă Selgrosul

după cățelușul lunatic

ce seamănă cu mine |

sub suflarea tatei zgarda se coclește

de atâta ură se umflă limba conjugală

de atâta ură

sub diafragma glacială cățelușul se topește

de atâta ură

*

la TV îți cauți un prieten în pocketville

la prima notă nu mai există ziua de mâine

din ochii mei ies palmele

umede ale mamei |

aștept să cadă cățeluși

precum serafimii din ceruri

tata ridică sticla

ce are fata asta

iar eu plâng neîncetat

iar eu plâng neîncetat

iar eu plâng neîncetat

& la prima notă nu mai există ziua de mâine |

domnul Torrance este o prostituată

pe care papá

îl îndoapă matematic

cu duhoare de artist

și resturi universitare

la procesiune o recită

pe micuța mucegai

|cu cearcăne de buzunar|

coasta fonetică

dezlipită din pantalon –

împrăștie balconul

se prostește umpic cu moarte

(dacă pășea mai la dreapta se ducea și el la dracu)

cu litere-ntre dinți

suflarea la măsea

a lovit o dușcă

dinții de timpan

îl rod de pe scenă

(nu-i altceva decât o cruce)

un Pavel flămând

îi întoarce spatele

se nasc împreună la

cronometru-de-sanctuar

ultimul poem

râzi că ți-ai deschis

ochii strâmb

ci nu cu intenții bune

sau lingușire

să servești

degetele de pâine

ce te-au învățat

meserie

ultimul poem

și plec

sunt un neuron lung

și nu mănânc –

îmi picură

pureci în calorifer

strămoșii

toți îmi cer să mor

îl rod de pe scenă

(nu-i altceva decât o cruce)

bat clopote

între sprâncene

la bar sau la biserică

tibiile curg în pahare

o monedă-i un cub de icoană

un secol

de chiorăit în pagină

cu ochii supți

ci nu cu intenții bune

sau lingușire

noapte bună domnule Torrance.

ziua în care a murit muzica /din capul meu/ ziua în care a murit muzica/ din capul meu

e ziua în care a murit micuța doina

o zi neînsemnată de copil

& n-a mai fost grijă sau poezie|

cancerul din plămânul stâng

l-a scuipat din casa părintească

stelele din maxilarul drept

le-a plesnit din gura mea

din rochiile mele

nu mai mai storceam cuvinte –

și-am tăcut |

am tăcut & mi s-a umflat burta

de blasfemie

iernile cu licoare

mă plimbau în lesă

& blestemam

dumnezeul beat

care a făcut lumea |

nu mai tac urc pe scenă

îngenunghez la iconița doinei

bunica catehismului

ne rugăm în cele 4 orizonturi

bunica bolilor igienice

care prefera azilul

în locul schimonosirii nepotului |

publicul are obraji de măicuță

îi chem să mă ia în brațe

ochii doinei sunt pui la rotisor

cu cât mi se cocoșează

pieptul de înjurături

cu atât urlă publicul mai tare

ai crezut că o să fii mare

cu poezia la sticlă

pe străzi fără nume

dar am ajuns așa bătrână

că mai pot doar să-ntineresc

cu omleta de vene în palme

cânt

mielul lui dumnezeu

care iei asupra ta

păcatele lumii

nu mai cred în negustori

cu pungi pentru suflete

lui iuda-i crapă vezica

la semafor

mie în sala de așteptare |

doina e mare acum

pe patul de moarte

cu cancerul în plămânul drept

vomită perlele rozariului

ronțăie cățile sfinte

nu-i mai ajung

nici la degetul mic

nici la coastele lungi

de oboseală |

ziua în care a murit muzica / din capul meu

e ziua în care a murit bătrâna doina

o zi uitată de bunică

& n-a mai fost grijă sau poezie|