RĂSĂRIT ÎNTR-O CUTIE DE CHIBRITuri
Contextualizare superficială Sectorul literar românesc este întreţinut artificial într-o poziţie suspendată pentru că nu se poate desprinde de propria-i interioritate, drept urmare, manifestările explozive, pioase sau inovatoare se produc într-o cutie de chibrituri pe care stă pusă ştampila filologică. Actualii…
Alex Goldiş – sau cum se transformă cronica în cutiuţă chinezească
Destule nume care insistă să-şi facă prezenţa pe scena criticii româneşti mizează pe un limbaj şi o atitudine “înţelegătoare” faţă de cititorul “nici prea-prea, nici foarte-foarte”, reducând actul critic la un bun comercial, pe înţelesul oricui dovedeşte bunăvoinţa de a…
Memorabilul Daniel Cristea-Enache
De mai bine de zece ani, peisajul critic autohton este mai proaspăt. Era Daniel Cristea-Enache, după cum, asumându-şi megalomania, spune în prefaţa primei sale cărţi autorul, are particularităţile şi mutaţiile sale, pe care voi încerca să le sintetizez în acest…
Stairway to criticism (sau despre lecturi à la Andrei Terian)
Este de menţionat, încă de la început, faptul că aducerea în discuţie a „lecturilor” lui Andrei Terian va impune de la sine situarea într-un context puţin mai aparte. Şi asta nu pentru că s-ar simţi nevoia unei puneri în scenă…