Una-alta
Revenirea Svetlanei Cârstean cu recentul volum Sînt alta (Nemira, 2021) nu aduce surprize de mare anvergură – nici la nivelul tematicii, nici la cel al stilisticii. La șase ani după Gravitație (Trei, 2015), respectiv cinci după colaborarea cu poeta suedeză…
Din structură
La o primă lectură, Alwarda (Pandora M, 2020) Ruxandrei Novac – „cel mai așteptat come back din poezia română contemporană”, după cum afirmă (fără să exagereze întru totul) Mihai Iovănel pe coperta volumului – pare să fi dus la ultimele…
Deodorant – Mihnea Bâlici
într-o vară, ne-am tuns amândoi la felvizavi de profesională, de unde am luat și păduchi.rași pe margini, dați cu fixativ să stea părul țepi, cum era moda în Italia. tot ce voiam în acea vară era să arăt ca Monu.el…
Interviu cu Ruxandra Gîdei / 4fără15
Mihnea Bâlici a stat de vorbă cu Ruxandra Gîdei de la 4fără15, cu sunetul valurilor în fundal, despre booktube și cum influențează peisajul literar. Canalul Ruxandrei poate fi găsit aici.
Mai ’68, Noua Stângă și globul
Acum doi ani, s-au împlinit cinci decenii de la evenimentele din 1968. Cu această ocazie, revista Vatra a realizat un dosar pe această temă (nr. 6-7/2018), urmând ca apoi eseurile să fie publicate în colecția de față: Ce mai rămâne…
Atelier de poezie Super. Teona Galgoțiu & Mihnea Bâlici
În aprilie ar fi trebuit să se țină atelierele de poezie Super, unde 11 liceeni din toată țara ar fi mers la București pentru a participa la workshopuri ținute de unii dintre cei mai importanți poeți români contemporani. Numele autorilor…
Independenți în carantină: frACTalia. Un interviu cu Iulia Militaru
Din dorința de a înțelege mai bine felurile în care comunitatea independentă reacționează la criza epidemiologică, am discutat cu artiști, editori și manageri culturali. Interviul face parte dintr-o serie de articole în care Echinox își propune să investigheze cum afectează…
Clandestin la Z9FESTIVAL
Impresionant cum Sibiul a devenit un hub cultural în ultimii ani – mi se pare demn de menționat acest fapt. Și mi se pare demnă de menționat și munca celor de la revista Zona nouă, care de patru ani organizează…