Autor: Olga Ştefan

Poeme – Olga Ștefan

Mesh acum 20 de ani, ne-am întâlnit să punem în funcțiunemaşinăria delicată a răbdăriiși ea a scos fum. după cum vezi, mă ocup cu superficialitatea. sunt acest pumn care, deschizându-se, îți arată căfloarea pe care ți-a scos-o de după urechea…

Un poem de Olga Ștefan

ball&chain fericirea ne-ar fi izolat. sub frunzele de cucută ale duminicii în scrânciob când lumea cât vezi cu ochii-i a ta nu creşte nimic. sunt un om trist într-un stabiliment falimentat. între peturi goale, nisip şi cochilii, narez dragostea care…

Poveşti pentru lumi şi jucării @ Diana Iepure

Ţi se întâmplă adesea, cu o carte foarte bună în mâini, sau cu un om foarte „ca tine” în faţă, să ai senzaţia că povestea ta (nespectaculoasă, în ciuda tuturor zonelor ei de insolit, tocmai pentru că e prea pe…

Cântecul de leagăn al Mikăi-Le @ Doina Ioanid

Poezia feminină nu s-a scris niciodată cu lacrimi şi sânge menstrual. Nici măcar în cei mai zbuciumaţi ani ai ei (2005-2006). Au fost lacrimi, a fost sânge, au fost umori, secreţii şi indiscreţii lesne de identificat ca inofensive elemente de…

Nostalgia şi paradoxul distanţei. Premise pentru o lectură a lui Kazuo Ishiguro

Dincolo de opiniile emise de-alungul secolelor vizavi de valenţele temporalităţii raportate la conştiinţă, suflet, divinitate şi făcând abstracţie de setul de erori conceptuale contrariate sau reiterate de teoretizările presupuse a fi cele mai actuale la un anumit moment, chestiunea irecuperabilităţii,…

Rolul Internetului în promovarea tinerei literaturi. Perspective e-volutive

Avertismentele care sondează terenurile utopice ale profesionalismului opus dilentantismului al cărui exemplu îl întrupează aceste promoţii „rătăcite” de pseudo-scriitori sunt, în orice caz, privite cu indiferenţă. Se scrie mult, iar literatura de sertar este condamnată la dispariţie şi suferă o…

Anti-ghid prin lirica americană

Riscul întocmirii unei antologii este, cel mai probabil, imposibilitatea de a o racorda cu adevărat, ca produs finit, la un set de criterii menite, într-adevăr, să vină în sprijinul unei mize iniţiale, a unui proiect cu o finalitate, să-i spunem,…

Poezie Olga Ştefan – nakedfriends

nakedfriends haina plină de corpul care mai mult te jenează. şi sub carne- i-ni-ma numai un clown cu degetele zdrobite. zici: sunetele străzii sunt ca mătasea uzată, fără pic de efort se sfâşie *** în momentul ăsta mare şi încăpător…

Urban self-myth. Între “before” şi “after”

Nicio mitologie nu este la fel de fascinantă ca mitologia personală. Când Paulo Cohelo, dispreţuitul şi nepreţuitul, a lansat bomba plagiat numită “Alchimistul”, toate minţile, de la orice etaj al evoluţiei, fremătau de sintagma vag-asumată, vag-înţeleasă, dar profund nostalgizantă, a…

Inflaţia de bloguri (în loc de concluzii)

În pline dispute interminabile şi vagi, construite pe fundaţia falsei probleme a internetului care va înghiţi Biblioteca (aia pe care prea puţini dintre cei care vociferează aleg s-o şi frecventeze), un număr considerabil de scriitori şi „wannabe” scriitori purced întru…

Cel mai recent număr:

numar litere sidebar

Discuțiile Echinox

Cel mai recent număr:

numar litere sidebar

Abonează-te la newsletter

Facebook

Parteneri

Facebook