Cum se citeşte la tembelizor
Evacuate din grilă sau surprinzător de longevive, degajate sau deprimante, relativ numeroasele producţii TV destinate fenomenului literar merită măcar un gram de consideraţie. Mă voi opri la cele mai satisfăcătoare – fie muribunde, fie defuncte cu totul. Închisă cu lacăt…
Cripta tehnică 5-12/2009
<––CLICK PE IMAGINE PENTRU VIZUALIZARE
Un RUBIK şi un cititor
Rubik: roman colectiv Polirom (Fiction-Ltd), 2008, 535 p. + DVD Povestea pe unde scurte: Câţiva scriitori care erau studenţi la litere şi nu numai alături de profesoara şi prietena lor, Simona Popescu, s-au adunat într-o sală de curs (314), la…
Soporia sau maxima disponibilitate a fantasmei (@ Marius Conkan)
În luna martie 2009, a apărut la editura Vinea volumul de poezie al lui Marius Conkan, intitulat soporia, care în cadrul celei de a optsprezecea ediţii a premiilor Vinea, Bucureşti, 2009, a fost distins cu marele premiu pentru debut. Volumul…
Gufi în oraşul de hârtie (@ Matei Vişniec)
În elaborarea oricărei consideraţii pe baza ultimului roman al lui Matei Vişniec, Sindromul de panică în Oraşul Luminilor (Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 2009), apare invariabil tentaţia de a porni de la premisa textualistă a acestuia. Capitulând în faţa acestei clauze,…
NEGRU PE NEGRU, Aurel Pantea
A apărut în 2009, sub semnătura Aurel Pantea, şi cel de-al treilea volum de „Negru pe Negru”, atât că, acum, negrul vine sub forma unei antologii menite să reasambleze, re-distribuie fantasma panteană dintr-un spaţiu liminar. Împărţirea textelor în funcţie de…
„Iubire la unison” sau căldura umană într-un spaţiu sintetic (@ Gabi Eftimie)
Apărut la Editura Vinea, 2006, în seria debuturi, şi acum în ediţia a II-a, la aceeaşi editură, volumul „ochi roşii polaroid / acesta este un test”, de Gabriella Eftimie, se desprinde tranşant de visceralitatea/grotescul de sorginte fracturistă al unor poeţi…
Mihaela Şuleap – Poezii
* cat de macra le e privirea cat de fragede distantele intre ei. fraged mi-e corpul intreg in mijlocul multimii ma pierd desfoliata / contururile se desprind pulsatil -intrepatrund craniile pantecoase bombate invelisul lipicios si alb le patrund rugozitatea interioara…
Cenaclul Echinox / 2nd review
Întâlnirile 3, 4 şi 5 din cadrul Cenaclului Echinox au continuat pe calea poeziei. Şi nu oricum, ci deplasându-se de la o lună la alta în spaţii alternative (şi nebănuit de variate), (re)clădindu-şi de la zero universul imaginar (după noi…
Melancolii simfonice. Sibelius, te iubesc!
Întâi a fost Johannes. Apoi a fost Gustav. Iubirile mele sonore, sonante, superb asurzitoare. Dar numai tu vei fi de-acum. Asta e, sunt un Don Juan incurabil. Iar tu eşti un Domn Jean seducător. Întâlnirea cu tine s-a produs pe…