Etichetă: radu vancu

Regele Piticuț sau Notițe despre cum prelungim copilăria

Radu Vancu lansează în 2007 Regele Piticuţ, la editura Cartier în secţiunea dedicată copiilor, Cartier codobelc, atent ilustrată de către Irina Dobrescu. Dincolo de poezie, eseuri, traducere, critică literară sau analize sociale cu privire la contextele politice actuale, Radu Vancu…

Lecția de respirație

Dacă ar fi să vizualizezi Cantosurile domestice (Max Blecher, 2015) ale lui Radu Vancu, ele ar avea ceva din peliculele neorealiste, alb-negru ale lui Vittorio De Sica; dacă ar fi să le miroși, ai regăsi în textura lor ceva din…

Radu Vancu – Frânghia înflorită (poezie, fragmente)

  Noul volum al lui Radu Vancu, Frânghia înflorită, se află în pregătire la Casa de Editură Max Blecher (îl veţi găsi, cel mai probabil, la târgul de carte Bookfest, la sfârşitul acestei luni / începutul lui iunie).   Fragemente:…

7apte. F.A.Q. – Radu Vancu

– Astăzi îl avem invitat pe poetul Radu Vancu. Iată răspunsurile sale: –  – 1. O carte: Roberto Bolano, 2666 – 2. Un scriitor: Mircea Ivănescu – 3. Un film: Nostalghia (Tarkovski , 1983) – 4. O formație, un cântăreț…

Radu Vancu – Poezii

(Aceste poezii sunt incluse în Antologia Echinox 2010 – literatură română contemporană.)     Iubitul tău mortul   Ce-ţi spune unul din morţii tăi cei mai dragi, cel mai iubit dintre morţi, când te lasă inima să-l visezi: „Nu te speria,…

Cel mai recent număr:

numar litere sidebar

Abonează-te la newsletter