Când scoțienii fac un musical – Sunshine on Leith @ Comedy Cluj 2014

Când scoțienii fac un musical – Sunshine on Leith @ Comedy Cluj 2014

sunshine on leithRegia: Dexter Fletcher

Distribuția: Antonia Thomas, George MacKay, Jason Flemyng, Peter Mullan

An: 2013

Prin lista filmelor din festival s-a strecurat unul puțin atipic, iar spectatorul are nevoie de o anumită afinitate pentru a-l putea viziona cu plăcere. Pasionații culturii scoțiene, fanii trupei The Proclaimers, amatorii comediilor romantice și musicalurilor vor fi încântați de rezultatul obținut de regizorul scoțian Dexter Fletcher. Inițial, succesul a pornit cu o piesă de teatru intens jucată, scenariul fiind acum dezvoltat și adaptat pentru marile ecrane. Ce poate ieși dintr-o poveste a doi tineri întorși din război, acasă în Scoția, unde încearcă să se reintegreze în cotidian, să își reia existența odată ce au fost marcați de experiența de pe front, dar și cum se raportează restul la ei – rămâne să descoperiți, în tandem cu versurile trupei scoțiene, cele paisprezece cântece selectate acaparând o parte semnificativă din scenariu.

Primele secvențe ne duc direct pe câmpul de luptă din Afghanistan, unde, în plină intervenție militară, soldații stau tensionați înăuntrul și în jurul tancurilor. Soarta își va arunca zarurile, iar meditația tinerilor militari asupra vieții și a morții este adusă pe ecran prin interpretarea, în cor, a piesei Sky takes the soul. Reprezentativă pentru spiritul combativ, dar și pentru înclinația muzicală a scoțienilor, scena primă e estențială în captarea atenției, și chiar reușește. Intens, melodic, reflexiv. Brusc, o bombă explodează și acțiunea se complică.

De aici suntem propulsați, două luni mai târziu, în momentul când cei doi camarazi, Davy și Ally, sunt lăsați la vatră și ajung, entuziaști, înapoi în Endinburgh. Secvențele lungi filmate deasupra orașului, exact după răsărit, la fel și imaginile orașului care se trezește la viață sunt foarte bine realizate, cameramanul reușește pe tot parcursul peliculei să creeze o atmosferă palpabilă, bine definită, totodată și senzația de familiaritate, intimitate, de acel călduros „am ajuns acasă”. Interioarele emană același aer de confortabil, specific locuințelor sub acoperișul cărora se intersectează zilnic pașii membrilor unor familii unite.

Întoarcerea acasă, cu puțin timp înainte de aniversarea de argint a părinților lui Davy, va crea o serie de ipostaze noi pentru toate personajele centrale. Povestea se învârte în jurul a trei cupluri: Ally-Liz,  Davy-Yvonne și Rab-Jean (părinții lui Liz și Davy) și a evoluției relațiilor lor afective. Două dintre ele vor da de impasuri, în timp ce unul se încheagă, dar nu e lipsit de provocări. Dinamica afectivă, necomplicată, dar nu neapărat previzibilă, se mulează perfect pe dialogurile dintre cupluri și personaje, care citează integral melodiile formației The Proclaimers. De la pasaje optimist-romantice (I’m on my way, Then I met you, Make my heart fly¸ Let’s get married), la secvențe meditative sau melancolice (Life with you, Misty blue, Hate my love, Should have been loved sau Letter from America), actorii au interpretat cu talent și naturalețe (niște voci grozave, chit că majoritatea nu mai jucaseră în vreun musical înainte).

Musical contemporan, lipsit de prețiozități, Sunshine on Leith este emoționant, transmite un entuziasm o voioșie molipsitoare, necăzând, totuși, în capcana platitudinii și a superficialului. Scenele conflictuale – certurile, în general, dintre cele trei cupluri – vin în ordine conform ritualului clasic: acțiune cu intenție bună, boacănă, supărare, revanșare și împăcare. Un cuplu rămâne în aer datorită cererii în căsătorie venite pe nepregătite, mult prea devreme pentru ambițioasa Liz, altul se formează, dar trebuie să treacă prin probleme ca înțelegea greșită, nevoia de securitate și de stabilitate, în timp ce al treilea trece proba timpului prin intervenția unor evenimente din trecut, evenimente ce poartă sămânța unor consecințe. Rab află că, prin aventura extaconjugală de o noapte, fosta lui iubită îi dăruise o fiică, acum adultă, față de care el și-ar dori să își asume rolul patern. Jean, în schimb, se simte lezată de trădarea lui Rab și pune în balanță întreg mariajul, întreaga identitate de cuplu, dar și a ei personală. Niște povești foarte umane, până la urmă, foarte apropiate nouă.

Readaptarea la societate a foștilor soldați e și ea problematică. După moartea unui camarad în explozie, Davy și Ally privesc viața lor și gesturile zilnice cu alți ochi. Scara valorilor este reevaluată, dar experiența de pe front nu îi lasă să uite că există și o altă dimensiune a vieții, una de unde oamenii fie nu se mai întorc, fie revin mutilați. Simplu, dar sugestiv este redat motivul călătoriei, apoi al distanței, ambele necesare pentru reflecție și lămurire. În timp ce unii își valorizează întoarcerea, alții (Liz) este prinsă de dorul de ducă, căruia îi dă curs prin acceptarea jobului din SUA. În mod simetric, Ally revine pe front, rămânând ca amândoi să să se gândească la acea Letter from America, ce traversează continentele și aduce cu sine gânduri de dor.

Finalul propune punerea în scenă a unui flash mob dinamic, cu o coregrafie pentru două tabere (boys & girls), pe arhicunoscuta melodie I’m Gonna Be (500 Miles). Sound-ul plin de viață și entuziasm, cu un strop de romanță, readuce în prim-plan motivul călătoriei; unele cupluri au ajuns la o stabilitate, în timp ce altele încă mai au o distanță de parcurs pentru a se lămuri. Indiscutabil, melodia I’m Gonna Be (500 Miles), folosită pentru coloana sonoră a numeroase filme, încununează încheierea filmului și cariera de succes a celor de la The Proclaimers. Un film tribut, un musical contemporan, o adaptare bine executată – însumându-le pe toate trei, Sunshine on Leith e cu siguranță una dintre producțiile feel-good ale anului, cu un plot coerent și unitar, fără neglijențe, reușindu-i corespondența replici-imagine-mișcare/dans. Aviz amatorilor.

Simina Răchițeanu

Simina Răchiţeanu

Pe lângă satirele nordice și umorul negru, care îmi plac la nebunie, mai am pasiunea asta pentru ficțiunea despre patologic (carte, film, muzică - you name it). Un hobby preferat: traducerile literare din norvegiană, proză&poezie.

Articole similare

Ioana Barbu – The Subaltern in Mary Shelley’s Frankenstein

Ioana Barbu – The Subaltern in Mary Shelley’s Frankenstein

Denisa Bolba – Terapie în cămară: vicii estetice, suprasaturație și o criză ficțională

Denisa Bolba – Terapie în cămară: vicii estetice, suprasaturație și o criză ficțională

Robert Trașcu – Poeme

Robert Trașcu – Poeme

Raluca Panait – Doliu și precaritate multispecii

Raluca Panait – Doliu și precaritate multispecii

No Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.